23 Mai, 2014
Sfaturi in utilizarea vopselei lavabile

Zugravitul DIY in cativa pasi simpli sau tot ce trebuie sa stiti atunci cand va pregatiti sa dati cu trafaletul. Totusi, nu ezitati sa cereti sfatul specialistilor nostri!

 

Cum stiu de cata vopsea am nevoie?

Inainte de a va indrepta catre magazinul specializat de unde urmeaza sa va achizitionati vopseaua, faceti un calcul simplu pentru a determina suprafata (aproximativa) de vopsit in metri patrati: inmultiti inaltimea fiecarui perete cu latimea lui, tinand cont de suprafata usilor sau ferestrelor aflate pe peretii respectivi. Avand aceste informatii, specialistul din magazin va sti sa va recomande cantitatea de vopsea necesara in functie de consumul specific al fiecareia. Ca si sfat, achizitionati intotdeauna mai multa vopsea decat reiese efectiv din calcule – este posibil ca suprafata sa absoarba mai multa vopsea daca nu este bine amorsata si trebuie sa va ramana vopsea in plus pentru mici ajustari de final sau corectari/reparatii ulterioare.


Ce trebuie sa fac pentru a pregati corespunzator suprafata inainte de a da cu lavabil?

Aplicarea vopselei lavabile se face doar pe o suprafata curata, rezistenta, desprafuita, uscata si degresata in prealabil, acest aspect fiind important si hotarator in acoperirea si durabilitatea acesteia.

In ceea ce priveste acoperirile anterioare care prezinta desprinderi sau aderenta necorespunzatoare, se repara, se niveleaza cu o masa de spaclu, apoi se amorseaza suprafata.

Betonul si tencuielile noi se lasa in mod obligatoriu cel putin 4 saptamani pentru uscare si maturare. In caz contrar, exista riscul ca bazicitatea cimentului din compozitia tencuielii sa distruga atat structura vopselei cat si a pigmentilor.

Asigurati-va ca tencuiala sau gletul aplicat sunt uscate si slefuite corespunzator.

Desprafuiti intotdeauna si dupa ce ati slefuit.

Aplicati intotdeauna pe zidaria noua o amorsa compatibila cu produsul de vopsire pe care l-ati ales. E recomandabil ca intregul sistem amorsa-vopsea sa fie cumparat de la acelasi furnizor. Este important de asemenea sa respectati cu strictete instructiunile de pe ambalaj, inclusiv timpul de uscare prescris si sa urmati sfaturile specialistilor din magazin. Va vor ajuta sa fiti eficienti si sa obtineti rezultatul dorit.


Cum imi aleg uneltele de lucru?

Pentru a obtine un rezultat bun, in primul rand trebuie sa alegeti unelte si produse de inalta calitate. Chiar daca acestea necesita o investitie mai mare decat cele obisnuite, veti avea la final satisfactia lucrului bine facut. In toate cele trei magazine Fluidix gasiti produse profesionale, precum si asistenta in utilizarea lor.

De asemenea, tineti cont ca uneltele utilizate sa nu fie deteriorate sau cu urme de murdarie.


De ce materiale am nevoie in procesul de vopsire?

Trafalet si tava, pensule de calitate, din par natural, pulverizator, gletiera, perie lata pentru desprafuire, accesorii: scotch, benzi de acoperire, folii, etc. Toate acestea si multe alte accesorii, gasiti in gama noastra de produse.


Cand este recomandat sa vopsesc?

Este recomandat sa va planificati astfel de amenajari interioare atunci cand vremea va permite si este frumoasa. Nu numai ca veti avea mai mult spor, dar si vopseaua are consistenta si stabilitate mai buna. La temperaturi mai scazute, intinderea vopselei se face mai greu, iar uscarea se face lent. In plus, exista riscul prafuirii suprafetei.

Asadar, temperatura mediului nu trebuie sa fie sub 5 grade si sa nu depaseasca 35 de grade; suprafata sa fie ferita de razele soarelui, neincalzita de acesta, pentru a nu aparea ulterior defecte si imperfectiuni.

Nu este indicata vopsirea pe timp ploios, sau atunci cand umezeala din aer depaseste cotele normale.

Atunci cand vopsiti in interior, asigurati-va ca puteti aerisi, exista o ventilatie corespunzatoare, atat pentru uscarea suprafetei cat si pentru a evita inhalarea vaporilor degajati.


                                                                                             

Exista niste reguli in aplicarea vopselei?

Pentru a vopsi o camera, incepeti cu tavanul si continuati cu peretii. Terminati cu stalpii.

Este necesar sa aplicati trei straturi:

- primul strat de amorsa si urmatoarele doua straturi de vopsea – exact asa cum este    prevazut pe ambalajul produsului si cum v-a recomandat specialistul din magazin

- lucrati sistematic – este foarte important sa zugraviti un perete intreg dintr-odata, fara sa  faceti pauza, ca sa nu apara diferente de nuante

- mentineti o muchie umeda atunci cand vopsiti, aplicand vopseaua spre zone nevopsite si apoi inapoi spre zona vopsita

- vopsiti mai intai marginile (muchiile dintre pereti, conturul ferestrelor si al usilor)

- aplicarea se face cu: rola, pensula in doua straturi sau prin pulverizare


Cum sa pastrez uneltele si vopseaua ramasa pentru refolosire?

Spalati  uneltele de lucru cu apa calduta sau cu apa si detergent, imediat dupa intrebuintare si uscati-le bine. Pensulele si trafaletii se pastreaza mai bine in ambalajul original sau in folie de aluminiu.

Stergeti bine cutia de vopsea dupa folosire, acoperiti gura cutiei cu un ambalaj de plastic si inchideti foarte bine capacul. Nu pastrati vopseaua la soare, la temperaturi ridicate sau foarte scazute - inghet.